​Pumnul strâns și genunchiul plecat

​Astăzi, lumea și chiar multe biserici ne învață că puterea înseamnă să ai ultimul cuvânt, să fii influent, să „stăpânești” și să fii mereu deasupra tuturor.
Creștinul fals a împrumutat masca lumii. El vrea să pară puternic prin funcții, prin cunoștințe și prin felul în care îi judecă pe ceilalți de la înălțimea presupusei lui sfințenii. El crede că e „tare” pentru că nu-l calcă nimeni pe coadă fără să riposteze.
​Dar puterea lui Dumnezeu nu s-a mutat niciodată în mușchii sau în mândria omului. Ea a rămas acolo unde a fost întotdeauna: în zdrobire.
​Adevărata putere a sfântului se vede atunci când este dărâmat de suferință, de boală sau de nedreptate, dar el refuză să blesteme. Puterea lui este slăbiciunea de a nu întoarce lovitura când este pălmuit de frați mincinoși. Este puterea de a plânge la picioarele crucii când toți ceilalți râd la petrecerile lumii. În timp ce falsul creștin își numără „victoriile” și viața perfectă, sfântul își numără rănile, recunoscând că fără harul lui Dumnezeu este doar un pumn de țărână.

​Dumnezeu nu poate umple o mână care este deja plină de sine. El își varsă puterea doar în vasele crăpate. Sfinții acestor vremuri de pe urmă par niște învinși, sunt cei care tac când sunt acuzați pe nedrept, cei care pierd bani pentru a-și păstra curăția și cei care sunt luați de proști pentru că aleg să ierte la nesfârșit.
​Lumea și creștinii de fațadă se uită la ei cu dispreț, crezând că sunt slabi. Dar ce nu înțeleg ei este că un om care nu mai are nimic de pierdut pe pământ este de neînvins. Un om care și-a acceptat slăbiciunea și se sprijină doar pe brațul lui Dumnezeu, are o forță care cutremură iadul.
​În timp ce „puternicii” zilei se prăbușesc la prima încercare reală pentru că s-au bazat pe ei înșiși, cel slab rămâne în picioare. Nu pentru că ar fi el grozav, ci pentru că, atunci când el a cedat controlul, Dumnezeu a preluat lupta. Slăbiciunea sfântului este, de fapt, ușa prin care intră Leul din Iuda.
​Așadar, nu te teme de neputința ta și de felul în care te calcă alții în picioare. Când ești cel mai jos, ești cel mai aproape de Stâncă. Puterea care mută munții nu se vede în haina sclipitoare a celui care predică despre succes, ci în lacrima celui care, zdrobit de viață, încă mai poate spune: „Facă-se voia Ta!”
Diana G. U.